Crap record la MEAT & FISH

In luna octombrie am facut o partida de pescuit de doua saptamani pe un lac subalpin din Italia la invitatia prietenului si partenerului meu de pescuit Luigi Litvinenco. Amandoi suntem consultanti Select Baits si aceste doua saptamani urmau sa reprezinte un test de anduranta al boiliesurilor MEAT & FISH si BIO-KRILL

Consideram ca boiliesurile se impart in doua mari categorii: cele care prind peste repede si intr-un ritm care scade odata cu trecerea zilelor si cele cu care reusesti sa iti construiesti o campanie de nadire, boiliesurile tale continuand sa hraneasca pestii si sa-i faca sa le caute pentru valoarea lor nutritiva. Cele din prima categorie sunt de regula ready made-urile, frumos colorate si cu doze mari de atractanti lichizi, in special aroma, dar sarace la nivelul fainurilor din compozitie. Cele din a doua categorie contin fainuri de calitate superioara, usor digerabile si suficient de variate incat sa ofere un profil nutritiv cat mai complex. Eu am ales sa pescuiesc cu Meat & Fish pentru ca experienta m-a invatat ca cele mai bune rezultate le obtin cu boiliesuri cu fainuri de carne si peste, condimentate cu Robin Red. Din informatiile primite cand eram in cautarea mixurilor pe care urma sa le rulam pentru aceasta partida, m-am convins cand mi s-a spus ca Meat & Fish contine mai mult de 40% extracte marine, fainuri de carne si de peste tratate la rece (LT). Includerea unei doze substantiale de faina de peste predigerata, semisolubila, era exact ce cautam avand in minte perioada din an cand apa putea sa se raceasca dramatic. Un boilies semisolubil este mai atragator si mai usor de digerat in astfel de conditii.

Asa cum am scris si alta data despre cum am pescuit pe marile lacuri din Italia, si acum urma sa abordam suprafete cat mai intinse de apa. Este o strategie foarte epuizanta, dar fara de care nu ai sanse prea mari de reusita. Lacurile de tip subalpin nu au o densitate mare de crapi, iar pescarul se vede obligat sa-i caute cat mai mult. Uneori are noroc sa-i gaseasca acolo unde se hranesc, alteori pot trece saptamani fara sa vada nici macar o trasatura. De obicei, exemplarele prinse sunt mari si foarte mari, de aceea satisfactiile unei partide reusite sunt hrana pentru sufletului oricarui pescar de crap impatimit.

De data aceasta, nivelul de dificultate era ceva mai ridicat pentru ca la mal aveam o bariera de vegetatie subacvatica care se ridica pe toata coloana de apa, pana la suprafata. Ganditi-va ca latimea acestei fasii de vegetatie era cam de 200m, pornind de la mal. Cu alte cuvinte, cel mai aproape puteam planta dupa ce bradisul se termina.

Pentru ca am ajuns cu o zi mai devreme, ne-am instalat tabara langa cea a unor prieteni italieni de-ai lui Luigi care plecau a doua zi dimineata. Am aflat de la ei ca lacul nu e foarte darnic si ca in partida pe care urmau sa o incheie nu reusisera sa prinda nimic deosebit. Ne-au indicat cateva locuri pe care le gasisera interesante, undeva pe la 5-600 de metri de mal.

A doua zi am inceput sa ne balizam zonele care promiteau. Eu pescuiesc cu trei lansete si imi facusem planul sa pastrez doua dintre ele pe locuri pe care sa le intretin cu nada, iar cu cea de-a treia sa incerc sa caut crapii sperand sa-i prind cu momeli izolate alaturi de o mana de nada.

In mod surprinzator, nu am asteptat foarte mult pana sa am o trasatura, venita chiar in prima noapte. Cu toate ca in restul zilelor am avut parte de o vreme groaznica, cu ploi reci de toamna care formau torente chiar printre si prin corturile noastre, pestii au raspuns constant si din ce in ce mai mari. In ultima noapte lacul m-a rasplatit cu noul meu record personal, un comun incredibil de 31kg. A fost o partida pe care o voi tine minte toata viata, iar nada a jucat un rol important in desfasurarea ei si in rezultatul final.