ajax loader container

Dublu dril de 20 kg cu BELACHAN

Dupa o partida scurta fulger in recunoastere de 24 de ore cu doua saptamani inainte, in perioada 08-11 Mai am revenit pe lacul Varlaam cu ganduri mari si temele bine facute. Tinta era una singura, aducerea pe saltea a unui 'over 20' care sa marcheze stabilirea noului record personal.

Cel mai important factor a fost localizarea zonelor fierbinti, structurile cu potential mare de hranire pentru crapi. Fiind o balta noua pentru mine si total diferita ca profil fata de restul carpodromurilor pe care mai pescuisem, am ales pentru inceput sa nadesc grupat pe fiecare montura urmand ca activitatea pestelui sau lipsa ei sa-mi indice daca gresesc in abordare sau nu. 

Dupa localizarea zonei si stabilirea metodei de abordare pentru inceput, am plantat monturile si m-am pus pe asteptat. Partea neplacuta sau, sa zicem, care adauga suspans unei partide de pescuit pe un lac nou este ca neavand experiente anterioare nu cunosti tipologia lacului. In cazul altor lacuri pe care le frecventez cu regularitatea, cunosc deja tiparul comportamental al pestilor, intr-o mare masura. Stiu care sunt orele cand se hranesc mai bine, care sunt traseele preferate, in ce fel influenteaza conditiile atmosferice rezultatul partide etc. La Varlaam, fiecare aspect era nou si trebuia sa ma bazez pe cunostintele mele de pescuit, in general. Ma confruntam cu emotia surprizelor placute, dar si cu lipsa confortului oferit de ceea ce deja cunosti.  

Am fost cu lansetele in apa in jurul orei 14:00, grupate doua cate doua. Am nadit exclusiv cu boilies pe primele doua, iar pe celelalte am zis sa incerc sa tentez pestii si cu ceva seminte amestecate printre boiliesuri. Cred ca dintre toate nadele de pescuit daca lasam deoparte momeala vie, semintele preparate sunt cele mai rapide. Nu cele mai selective, insa sunt primele care raspund cand vrei sa prinzi peste indiferent de dimensiune si specie. 

Cu toate ca pornisem cu o usoara indoiala pentru rezultatul partidei, am avut parte de o surpriza extraordinara cand in mai putin de cinci ore ma aflam in dril dublu cu doi crapi apropiati de 20 kg care au trezit senzorii la viata la cateva minute unul de celalalt. Am continuat sa pescuiesc la fel si urmatoarele doua zile o salonta impecabila de 17.4 kg si un comun de 14.3 kg s-au adaugat duetului din prima zi.

Nada folosita a fost BELACHAN & MUSSEL, un boiles bogat in faina de peste si extracte naturale, despre care cred ca se va impune pe un lac ca Varlaam unde hrana naturala este dominanta in meniul crapilor.

In drum spre casa rememoram aventura celor trei zile si imi spuneam ca Varlaam e un lac deosebit pe care voi incerca sa vin cat mai des in sezonul ce abia incepea. Dupa ce iti dobori de doua ori recordul personal in numai trei zile, ce altceva ti-ai putea dori?!